Ce fac albanezii pentru națională: vin la Euro cu steag gigantic demn de Cartea Recordurilor. Cât îi costă vopseaua și materialul

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fanii albanezi sunt gata să intre în Cartea Recordurilor. În ultimele zile, zeci de suporteri ai naționalei calificate în premieră la un turneu final au vopsit în orașul Pristina un steag imens al Albaniei pe care-l vor afișa la al doilea meci din grupă, contra Franței.

Steagul gigant nu poate fi desfășurat pe 11 iunie, la partida cu Elveția, din cauza faptului că stadionul Bollaert-Delelis din Lens nu are o peluză suficient de întinsă. Autoritățile franceze și-au dat, însă, acordul ca drapelul să fie adus, miercuri, pe stadionul Velodrome din Marseille, pentru jocul cu Franța.

500 de persoane sunt necesare pentru desfășurarea steagului vopsit în negru și roșu. Costul proiectului a fost de 15.000 de euro.

Cel mai probabil, pânza va putea fi văzută și pe Stade de Lyon, pe 19 iunie, la partida cu România.

Altfel, publicația elvețiană Schweiz am Sonntag a scris că un sondaj făcut printre managerii magazinelor de articole sportive din Elveția arată că produsele cu însemnele naționalei Albaniei sunt mai bine vândute decât cele cu naționala autohtonă. „În comparație cu World Cup 2014, vânzările cu însemnele Elveției sunt mult mai scăzute. Acum doi ani, vremea era mai bună și nu exista riscul unor atentate teroriste ca în Franța. În schimb, articolele cu însemnele Albaniei se vând ca sandwich-urile”, a declarat managerul unui magazin din Zurich al lanțului Ochsner Sport.

În Elveția, trăiește o comunitate albaneză estimată recent la aproape 300.000 de locuitori, adică aproape 4% din populația totală a țării.

 

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×